sportul extrem

Ai sau nu ai curaj sa faci o chestie nici macar nu mai conteaza; cred ca este foarte important ceea ce simti. Sunt persoane care simt cu toata fiinta lor ca sunt facute penru sporturile extreme; stau si viseaza ca apasa pedala de acceleratie a masinii si ca intrece orice misca mai ales in curbe care te lasa sa privesti partea obscura a unui mal. Sunt care se viseaza sarind cu parajuta sau mai stiu eu ce; cred ca sunt oameni care s-au nascut pentru asta. Sunt care chiar practica acest sport si sunt care doar isi doresc. Eu cred ca la capitolul pasionati de adrenalina nici macar nu ar trebui sa facem diferenta intre cele doua categorii; exista nebuni si semi-nebuni. Semi-nebunii sunt aia care isi doresc cu toata fiinta lor sa faca chestiile alea dar nu au curajul sau ocazia sa le faca; excat asa sunt si eu si de asta am vrut sa ajung aici de m-am rotit pana acum in jurul cozii. Sunt genul de persoana care si-a dorit toata viata sa faca o chestie nebuneasca dar niciodata nu a avut curajul sa o faca; am preferat sa simt ca traiesc uitandu-ma cum traiesc altii. Simt bucuria vazand bucuria lor; asa stiu eu sa ma bucur si poate ca sunt senzatii pe care nici nu le banuiesc si nu le voi cunoaste poate niciodata. Am fost permanent o persoana fricoasa si nu s-a gasit nimeni sa ma ajute sa ies din carapace; poate daca as fi avut un impuls as fi fost si eu prin acest filmulet si as fi avut ce sa povestesc. Asa nu pot decat sa va spun ca ii inteleg pe cei care fac asta; este viata asta atat de monotona ca este pacat sa ne multumim cu atat de putin. Si pana la urma daca nu poti sa faci un lucru, e bine si doar sa visezi la el, dar asta numai in cazul in care nu te face sa te simti frustrat. Eu ma multumesc cu asta si pot sa spun ca mi-e bine asa; asta nu inseamna ca intr-o zi nu voi avea ocazia poate sa sar cu parasuta

Inteleg sa fie vorba de apucaturile unui copil dar nu inteleg ce vor oamenii mari; ce tot cauta atata adrenalina? Ma uit la accidentele astea si trebuie sa fii putin dus cu capul ca sa te apuci sa faci asa ceva. Ala cu care incepe filmuletul este chiar de coma; a vrut sa ajunga pe cladire numai ca a fost la un centimetru distanta si s-a dus pe langa. Cred ca unii chiar merita sa pateasca asa ceva, se vede clar ca isi cauta cu lumanarea asemenea momente. Nu pot sa ma bag peste placerea lor insa pe cuvant ca trebuie sa fii putin dus cu pluta sa umbli dupa adrenalina. Este poate interesant sa faci ceea ce altii nu au curaj, dar cred ca exista si chestii mai inteligente pe care le poti face. Poti de exemplu sa te apuci sa iti iei o diploma de bucatarie thailandeza cum am auzit ca are Rita Muresan. Asa da, mi-ar placea si mie sa fac chestii inedite, dar chiar sa risti sa iti rupi gatul nu reusesc sa inteleg. Dar fiecare cu pasarica lui, astia din filmuletul asta vad ca au chiar un stol. Mai bine nu ma mai uit ca sa nu se ia

Chiar mai devreme am avut parte de putina adrenalina; am fost in parc cu copilul si am vrut sa il dau intr-o minitiribomba de-aia. M-am aventurat si eu si nu stiu cum am pierdut controlul ca am luat o cazatura fix in teasta. Poate ca nu va imaginati exact cum a fost dar nici macar eu nu imi mai amintesc detaliile; pur si simplu s-a intamplat sa imi fuga pamantul de sub picioare si norii deodata au inceput sa fie cat se poate de atragatori. O multime de culori se aglomerau in fata mea si ma intrebam ce caut pe acolo; ei si asta nu e nimic pe langa ceea ce am patit cand m-am apucat sa ma apuc eu sa fac gimnastica la bara asa cum am vazut la televizor. Eram atat de incantata de exercitiile alea si mi se parea atat de usor sa le fac incat nici prin cap nu mi-a trecut sa stau in banca mea. Asa ca in fiecare zi dupa orele de scoala aveam program de gimnastica la bara in spatele blocului; incepuse sa imi placa tot mai mult si pana la urma am ajuns sa stau agatata de picioare si sa imi dau drumu la maini, apoi sa ma ridic sus pe bara si sa imi dau iar drumul. Era ceva care ma incanta atat de tare si imi dadea o mare satisfactie asa ca imi placea sa le arat tuturor ce stiu eu sa fac. In vacanta de vara, pe care mi-o petreceam la tara la bunici, am reusit sa il conving pe varul meu sa imi improvizeze o bara. Gasise pe undeva o bara destul de lunga pe care a prins-o de doi pruni si gata bara de concurs. Stateam acolo cu orele si ziceai ca ma pregatesc sa ma duc la concurs de gimnastica, atat de mult imi dadeam silinta. Am reusit sa progresez dar intr-o zi nu eram tocmai in forma si cum stateam eu ca de obicei atarnata de picioare, am alunecat fix in cap. Ei, asta pentru mine chiar a fost sport extrem; a fost o cazatura stupida dar m-a durut multa vreme capul si uite ca tin minte si acum. Mama mai face misto de mine ca am ramas cazuta in cap de atunci, dar chestia asta mi-a cam taiat avantu cu gimnastica. Cred ca orice copil are apucaturi de-astea