sfarsitul lumii 2012 video

Comentariul meu poate o sa va surprinda, in primul rand n-o sa fie nici un sfarsit al lumii asa cum crede omul de rand, o sa fie deschiderea unei noi ERE in orice caz mai buna;ce ma surprinde e faptul ca Dv credeti ca tot Omul a inteles, eu va spun ca f mic procent din romanii nostri au inteles in limba engleza-- de ce nu v-ati straduit macar aici sa dati o informatie sa o inteleaga si cei ce nu stiu engleza asa cum face neamtul, (traduce sa inteleaga toti).

E o prosti mare rau si ori cum daca ar fi adevarat nu am avea ce sa facem noi nu.

Cat despre ziua acea nu stie nimeni, nici Fiul lui Dumnezeu, nici ingerii din cer, ci numai Dumnezeu, Ziua accea va veni pe neasteptate, Deci daca aceste lucruri se vor se vor intampla puneti-va intrebarea ce fel de oameni trebuie sa fim . oameni dupa voia lui Dumnezeu.

Sincer sa zic, eu m-am cam saturat de viata, stiu ca pare ciudat, dar in lumea asta se intampla numai nenorociri si nu mai suport nimic din ce se intampla, cand dumnezeu a distrus pentru prima data aceasta lume, ia parut rau, deoarece a zis de ce sa o distrug eu, sa ii las sa se omoare singuri si asa se intampla si in realitate, murim unul cate unul sau la gramada.

Nu va veni sfairsitul lumi in 2012 eu sun un maiestru si va veni sfarsitu lumi in anul 2030.

O teorie superba, numai ca nu cred nimic. Nu va fi niciun sfarsit al lumii pentru ca ni se va da sansa sa ne revenim sau sa ne macelarim intre noi. Ce va fi, depinde de noi, Dumnezeu ne lasa sa vada cat de departe putem ajunge

Cineva spunea ca inteleptul invata din greselile altora si prostul din greselile lui; tu spui ca noi nu invatam nimic nici din propriile greseli. Adevarul mi se pare ca este undeva la mijloc; poate ca suntem cateodata atat de prinsi de alte treburi si atat de orbiti de anumite scopuri, incat nu ne mai intereseaza nimic altceva. Ritmul asta infernal in care traim, rautatea celor din jur, necesitatile multiple pe care le avem, toate astea ne fac sa nu mai tinem cont de mijloacele pe care le adoptam pentru a ajunge unde trebuie. Este o maniera machiavelica de a obtine succesul, dar nu facem decat sa ne adancim in probleme si sa ne distrugem sufleteste. Suntem atat de inversunati si atat de dornici, atat de narcisisti si atat de dementi in idealurile noastre, incat pana si Dumnezeu s-a saturat sa ne tolereze. Daca nu ne mai suportam noi cu atatea idiotenii, cum poate El sa treaca cu vederea schimbarea noastra? Poate ca s-a saturat sa ne ierte pentru ca ne-a tot dat sanse si a tot asteptat ca noi sa intelegem ce vrea de la noi. In loc sa fim asa cum ar trebui, noi ne incapatanam sa persistam in greseala; suntem intr-o groapa si nu vrem deloc sa iesim din ea. Sapam cu incapatanare si ne afundam tot mai adanc in timp ce ne batem cu pumnul in piept ca iesim la suprafata. Vine sfarsitul lumii? Si nu trebuia sa se termine odata? Se termina la noi pentru ca deja mai rau de atat nu se poate; iar daca se poate, cred ca nimeni nu mai vrea sa stie cum va fi. Decat sa ne macelarim intre noi, Dumnezeu s-a hotarat sa ne linisteasca pe toti si sa opreasca pe aici pe cine vrea el

Laedra, sa stii ca si eu am trecut prin asta. Am ajuns la spital si m-am trezit pe patul acela alb mai mult moarta decat vie; fizic simteam corpul amortit si psihic eram daramata. Puteam sa jur ca ala este finalul meu dupa cum ma simteam si initial m-am lamentat; ma uitam in jur si vedeam ce se intampla, oamenii erau disperati ca nu ma puteau salva. Auzeam doctorii vorbind in stilul lor caracteristic, erau convinsi ca ma scapa, imi faceau o gramada de calmante si eu simteam totul. Deja nu isi mai facea nimic efectul, simteam cum sangerez continuu si imi treceau o gramada de lucruri prin minte. M-am tot gandit unde am gresit, cum de am ajuns sa iau asemenea decizii in viata, pe cine am suparat, cui trebuie sa ii cer iertare si tot asa. Imi veneau in memorie o gramada de chestii de care imi era rusine si ma intrebam cum sa fac sa fie bine. Imi tot promiteam ca daca ma ridic de acolo o sa repar tot ceea ce e de reparat, o sa imi schimb comportamentul, nu imi voi mai supara vreodata familia si tot asa. M-am rugat ore in sir si ii faceam promisiuni lui Dumnezeu; dupa un chin indelung, m-am trezit mancand fortat cu lingurita. Familia era langa mine si mi s-a spus ca sunt in afara oricarui pericol. I-am multumit lui Dumnezeu si o vreme mi-am pretuit viata si m-am tinut de cuvant; m-am lasat chiar calcata in picioare si asta pentru ca facusem o promisiune in fata lui Dumnezeu. In timp insa am inceput sa uit si sa ma intorc la aceleasi greseli; iar am ajuns la spital si atunci mi-am dat seama ca in fata unei nenorociri, de teama de a nu muri, facem o gramada de promisiuni pe care nu le tinem. Sunt doar vorbe care nu valoreaza nimic si poate de aceea ajugem mereu in acelasi punct din care am plecat. Oricat ne-am da noi peste cap, nu invatam nimic din greselile noastre, de aceea Dumnezeu e liber sa faca ce vrea cu noi. Daca pe 21 decembrie 2012 vrea sa disparem cu totii, inseamna ca asta trebuie sa se intample si gata. Promitem degeaba pentru ca El stie ca sunt doar vorbe si in fond si noi stim asta

Ceea ce spui tu este o adevarata lectie de viata; ar trebui sa invatam din asta ca totul este posibil si orice se poate obtine daca ai credinta in Dumnezeu. Daca stam si ne plangem, daca ne speriem si spunem ca asta este sfarsitul, degeaba mai traim. Trebuie sa luptam cu adevarat ca sa avem ceea ce ne dorim; sa ne vedem de viata noastra pentru ca nu stie nimeni sigur ca se va termina. Este firesc sa iti pui intrebari despre aceste previziuni, dar nu inseamna ca trebuie sa nu mai facem nimic pentru ca oricum vom muri. Asa se poate foarte bine sa te trezesti ca stii ca mori peste doi ani, sa iesi afara relaxat si sa dea o masina peste tine. ce e de facut in acest caz? O sa spui pe lumea ailalta ca stiai ca mai ai de trait doi ani si tu ai mai trait o zi? E ca si cum eu stiu ca trebuie sa traiesc acum inca zece ani si ma duc sa ma sinucid convins ca ma va salva cineva. Acum pe bune ca sunt niste porcarii pe care nu ar trebui sa le avem in minte. Hai mai bine sa ne preocupam de ceea ce trebuie, nu de aberatii de-astea

Acum aproape un an am ajuns la spital in stare grava si mi s-a spus ca nu mai am mult de trait. A fost un adevarat soc pentru mine si m-am simtit imediat daramata; este foarte interesant cum te privesc oamenii atunci cand esti bolnav. Nu au niciun fel de compasiune pentru tine, ba chiar medicii iti mai arunca si in fata ca nu te pot ajuta cu nimic si ca asta a fost. Atata cruzime nu am vazut in viata mea si mi-am jurat ca ma voi face bine ca sa nu mai ajung pe acolo si sa nu le dau satisfactie. Viata mi-a trecut prin fata ochilor asa cum se spune si mi-am dat seama cat de multa vreme am pierdut aiurea si cat m-am preocupat de ceea ce nu trebuia. Nu am trait cu adevarat si de fiecare data altii au fost mai importanti decat mine. Puneam mereu pret pe altceva si pe fericirea oricui, numai a mea nu. Cand mi-am dat seama ca toti ceilalti vor ramane in viata, iar eu ma voi duce, am realizat cat de aiurea mi-am petrecut eu timpul. Nu se merita sa nu iti dai atentie tie ca persoana, nu se merita sa lasi pe maine ceea ce poti face astazi pentru ca nu stii niciodata ce iti va aduce ziua de maine, nu se merita sa te pui pe locul doi. Am invatat asta cam tarziu, dar am invatat asa sa ma pretuiesc. Sunt o persoana optimista, am invins boala, am reusit sa raman in viata si pana si doctorii au ramas surprinsi. Am obtinut tot ceea ce mi-am propus si sunt fericita; sfarsitul nu este cel pe care il prevad ceilalti, ci cel pe care il dicteaza Dumnezeu iar El se poate razgandi in orice moment daca ne schimbam optica. Asa ca nu cred in sfarsitul lumii, este o tampenie in care cei care cred vor pieri iar ceilalti vor supravietui. Voi alegeti ce se va intampla cu viata voastra

Teoretic suna foarte bine ceea ce spui tu, insa practic cred ca nu prea suntem in stare sa iesim din letargia asta care ne-a cuprins. Parca am innebunit cu totii; ne luptam permanent pentru ceva ce e logic ca nu luam cu noi si mai rau este ca nu avem nicio satisfactie. Daca macar am spune „azi am castigat ceva important si sunt fericit” atunci as intelege, dar noi ne ducem la munca fara chef, muncim bombanind si cand vin banii, nu ne mai oprim din injurat pentru ce ne dam seama ca nici macar nu ne ajung sa ne platim facturile. Ramanem datori de la o luna la alta si suntem apatici si nervosi, ne purtam urat cu colegii de munca, ne neglijam prietenii si ne distrugem familiile din cauza banilor. Uite de exemplu o prietena buna care avea o casnicie foarte fericita; toata lumea o invidia si nu cred ca era cineva care sa nu isi doreasca sa fie macar o zi in pielea ei. Avea tot ceea ce isi dorea si intr-o zi a venit criza; problemele financiare i-au facut atatea probleme in cuplu incat acum si-au depus divortul. Aproape ca nu mai reuseau sa se vada si cum banii nu mai erau suficienti, au inceput sa se tot certe. O rata la casa le-a pus capac si desi acum niciunul nu este in stare sa ramana cu casa, au pierdut tot ceea ce aveau. Pentru ce se intampla toate astea? De ce ne e atat de usor sa ne distrugem viata pentru niste bani care nu ne dau pana la urma nicio satisfactie. Daca te duci la cumparaturi, mai mult te deprimi pentru ca acum nu mai este ca inainte; acum nu mai poti sa iti faci o placere pentru ca te costa mai mult decat iti permiti. De fapt ce ne mai permitem? Uite ca nu prea ne mai permitem nimic si am ajuns sa platim un pret mult prea mare pentru societatea in care traim. E pacat sa vina sfarsitul lumii si sa ne prinda asa; dar este la fel de pacat sa nu vina si sa ne lase sa ne continuam viata asta turbata pe care o avem. Deci daca ma intrebati pe mine, sunt undeva intre pro si contra final

Cand am vazut acest filmulet, mi-a trecut parca toata viata prin fata ochilor. Mereu nu am facut altceva decat sa muncesc si sa lupt sa realizez chestii care nici macar nu conteaza cand se termina totul. Daca te lupti sa ai o casa si o masina, este ceva normal, dar daca ajungi sa te sacrifici pe tine si sa nu mai stii ce e aia viata doar pentru ca vrei sa traiesti pe picior mare, atunci esti cel mai mare fraier. Viata este atat de scurta si este cel mai banal cliseu pe care il tot aud dar e atat de adevarat ca imi vine sa imi dau pumni. Nimic nu mai conteaza atunci cand afli ca a venit momentul sa te desparti de tot; esti nevoit sa privesti in jur si sa iti dai seama ca tot ceea ce ai agonisit intr-o viata poate sa dispara intr-o secunda. Stiti maneaua aia „cu ce m-am ales in viata?”; mie nu imi plac manelele si nu ascult asa ceva, dar titlul asta mi-a ramas in minte. Parca iti vine sa te intrebi in asemenea momente cu ce te-ai ales in viata. Daca ai baut si ai mancat, daca ai spart banii cum ai avut tu chef si daca te-ai si plimbat asa cum ai avut dispozitie, atunci poti sa spui ca te-ai ales cu ceva. Poti sa recunosti ca ai trait cu adevarat, ca nu ai facut degeaba umbra pamantului, dar daca ai alergat o viata dupa averi, atunci ai trait degeaba. Caci ce viata este aia cand iti dedici cei mai frumosi ani din viata unor lucruri care mai devreme sau mai tarziu dispar; important este sa iti creezi amintiri pentru ca astea iti dau putere sa traiesti. Am cunoscut la un moment dat o batrana care m-a facut sa inteleg rostul acelei vorbe „cine nu are un batran, sa-si cumpere”. Era o batranica simpatica de aproape 80 de ani care avea o placere sa studieze oamenii, sa observe si sa te ajute sa te descoperi. Mi s-a parut cu adevarat geniala cand intr-o zi m-a chemat la o cafea si mi-a zis „tu nu stii sa traiesti”. Descrierea unei zile obisnuite din viata mea m-a facut sa imi dau seama cam cum eram vazuta eu din afara; mi-a fost greu sa recunosc ca devenisem o fiinta monotona care nu stia altceva decat sa munceasca si habar nu avea ce e aia distractie. Mi-a dat atunci cel mai frumos sfat pe care mi l-ar putea da cineva si abia acum imi dau seama ca nu am ascultat-o: mi-a spus sa ma opresc din drum si sa imi dau o palma, apoi sa incep sa imi creez amintiri pentru ca asta este cel mai frumos lucru din viata. In momente in care afli de un eventual final al omenirii, ce iti trece prin cap decat ca trebuia sa traiesti altfel? Poate ca ar fi trebuit sa ni se spuna asta mai des, ca sa ne dam seama cat de robotizati am devenit. Societatea asta ne-a prostit atat de tare si continua sa o faca, iar noi ne dam tacit acordul pentru asta. Pacat